Iun 14 2010
Despre noi
Lacrimi.ro – in memoriam
Lacrimi.ro este o publicație online cu specific funerar și comemorativ, deschisă colaborărilor și dialogului cu cititorii. Acest site oferă materiale și servicii atât pentru aducerea-aminte a celor care nu mai sunt în viață, cât și pentru consolarea celor rămași.
„Viii cu viii și morții cu morții!”, este un proverb românesc. Dar, oricât de mult am dori să nu ne amintim de moarte, pentru că asta ne duce cu gândul la propria trecere în neființă, din când în când în când însă ne împiedicăm de ea, în sensul confruntării cu dispariția unor persoane cunoscute și, din păcate, chiar cu dispariția unor persoane dragi. În situații de acest gen, avem nevoie să ne vărsăm of-ul, avem nevoie de îndrumare și avem datoria de a trimite mesaje de încurajare, de împreună-simțire sau de apreciere, în memoria celor care nu mai sunt printre noi, dar și pentru susținerea și consolarea celor afectați de dispariția unei persoane apropiate. În întâmpinarea acestor nevoi încercăm să venim prin www.lacrimi.ro și sperăm ca activitatea noastră să fie de un real folos în momentele îndoliate, dar și în cele care în simțiți nevoia de a scrie câteva rânduri sau de a discuta despre persoane dispărute mai demult și care, dacă nu ar fi intervenția dv, ar rămâne, poate, pe deplin și pentru totdeauna uitate.
Site-ul este în dezvoltare și, în curând, va oferi și alte informații, materiale, produse și servicii.
Comentarii oprite
Tweet |


