lacrimi

Omenirea e ca moartă. Vii sunt numai flori și plante. Ea-și deschise neagra poartă Ce cladită-a fost de Dante. (…)

(…) Iubito, cu faţa de mort, Mireasă pe tron, Cu grai monoton În visul meu te port. (…)

(…) Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit… Îmi cade vioara şi cad ostenit, Iar toamna, poetă, cântând a murit. (…)

Sunt câțiva morți în oraș, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ți spun; Pe catafalc, de căldură-n oraș, Încet, cadavrele se descompun. (…)

(…) Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar vestmânt – Stam singur în cavou… și era vânt… Și scârțâiau coroanele de plumb. (…)

(…) Și când se va întoarce pământul în pământ, Au cine o să știe de unde-s, cine sunt? Cântări tânguitoare prin zidurile reci Cerși-vor pentru mine repaosul de veci; (…)

(…) Şi viaţa căprioarei spre zările târzii Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna Când lasă cuiburi sure şi pustii. Împleticit m-am dus şi i-am închis Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne. (…)